Aseara, dupa joc, cu toate ca nu am fost cine stie ce surprins de rezultat, la tentativa unui amic, sunt sigur coplesit de amaraciune, de a conversa ceva la tema, pe instantaneu la Skype , am incheiat scurt “nu pot sa spun nimic” si i-am urat noapte buna. Clar, eram destul de indispus si trist. Imi cer scuze draga amice pentru oarece nedelicatete, dar asa eram, si eu ca multi altii.
Ce pot sa spun acum sunt urmatoarele:
Vazand cum joaca rugbyul altii, si daca nu mi-ar cam fi trecut timpul, iubindu-l cu adevarat, n-as mai sta o clipa sa ma minunez ca prostul si nici n-as vorbi singur de ce cred la chestiune, as face ceva, ceva ce mi-ar intari demnitatea si mi-ar linisti constiinta: m-as duce intr-o scoala cu doua-trei baloane, as convinge dascalii de aici ca rugbyul este un colateral educativ excelent la misiunea lor si as bucura copiii cu frumusetea jocului. Cu perseverenta, cu tact pedagogic si multa sudoare as trai multumit bucuria ca am facut ceva pentru copii si pentru rugby. Si poate peste ani din dedicatia mea generoasa va apare un jucator talentat pentru rugbyul de performanta cu care sa ma mandresc la nesfarsit.
As pastra si speranta ca prin treaba mea (sau a oricarui harnic in realitate: Lache, Dir. Toca, profesorul de franceza de la Campia Turzii etc) voi convinge diriguitorii rugbyului ca segmentul scolar este cel salvator si in consecinta aici trebuie concentrate toate capacitatile si resursele.
Apoi, ca fiinta rationala, si mai socotit decat cu propria-mi soarta, fiind vorba de soarta gloriosului rugby romanesc, as gandi de unde diferenta intre 21-8 din 1995 acasa la echipa ce avea sa devina campioana mondiala si 61-7 de acum, cu rezervele pe batatura noastra. As gasi ca pe langa restrangerea si subtierea activitatii de la noi la toate sectoarele, diferenta este din mentalitate si instruire. Noi am ramas pe loc si strainii s-au dus in fata.
Ce cred eu ca ar trebui sa facem?
Fara a mai sta o clipa, un minut macar, pe ganduri si iesind dintr-o neinteleasa “catalepsie”, cu orice sacrificiu, ar trebui trecut la reformarea a tot ce trebuie reformat (am evitat cuvantul revolutionat) , astfel:
- restructurarea si remodelarea la cerintele rugbyului modern a intregii structuri teritoriale: cluburi si sectii, insemnand largirea si completare functionalitatii si impunerea unei metodologii de instruire adecvata;
- largirea activitatii la nivel de copii si juniori, ce trebuie sa devina obiectiv prioritar al frr.
- largirea si perfectionarea corpului de tehnicieni, pentru segmentul de performanta, dar mai ales pentru sustinerea unor proiecte ample de dezvoltare a rugbyului scolar.
Stiu, sunt unii care mai zic: “uite domnule, tara moare si baba se piaptana”, dar ne avansarea, nu in fapt, dar nici macar in schite de proiect, la actualizarea acestor elemente esentiale, sacrificand majoritatea resurselor si polarizand toate potentialitatile pentru activitatea de reprezentare internationala (pe considerentul ca asta impune forurilor internationale si atrage sustinerea finaciara), ce mai putem spune la bataile umilitoare pe care le luam (!).
Sunt convins ca nu manifestarea de ieri exprima posibila valoare a reprezentativei noastre. Trebuie vazut acel ceva ce limiteaza randamentul de joc (pregatirea de baza, organizarea jocului, concentrare si mobilizare psihica etc.), ce face sa nu functioneze toate disponibilitatile jucatorilor la intreaga capacitate.
Sper increzator in mobilizarea rapida a reprezentantilor nostri si ocaziile ne sunt la indemana. Din toata inima mult succes.
Vasile Constantin-Mao
Ce pot sa spun acum sunt urmatoarele:
Vazand cum joaca rugbyul altii, si daca nu mi-ar cam fi trecut timpul, iubindu-l cu adevarat, n-as mai sta o clipa sa ma minunez ca prostul si nici n-as vorbi singur de ce cred la chestiune, as face ceva, ceva ce mi-ar intari demnitatea si mi-ar linisti constiinta: m-as duce intr-o scoala cu doua-trei baloane, as convinge dascalii de aici ca rugbyul este un colateral educativ excelent la misiunea lor si as bucura copiii cu frumusetea jocului. Cu perseverenta, cu tact pedagogic si multa sudoare as trai multumit bucuria ca am facut ceva pentru copii si pentru rugby. Si poate peste ani din dedicatia mea generoasa va apare un jucator talentat pentru rugbyul de performanta cu care sa ma mandresc la nesfarsit.
As pastra si speranta ca prin treaba mea (sau a oricarui harnic in realitate: Lache, Dir. Toca, profesorul de franceza de la Campia Turzii etc) voi convinge diriguitorii rugbyului ca segmentul scolar este cel salvator si in consecinta aici trebuie concentrate toate capacitatile si resursele.
Apoi, ca fiinta rationala, si mai socotit decat cu propria-mi soarta, fiind vorba de soarta gloriosului rugby romanesc, as gandi de unde diferenta intre 21-8 din 1995 acasa la echipa ce avea sa devina campioana mondiala si 61-7 de acum, cu rezervele pe batatura noastra. As gasi ca pe langa restrangerea si subtierea activitatii de la noi la toate sectoarele, diferenta este din mentalitate si instruire. Noi am ramas pe loc si strainii s-au dus in fata.
Ce cred eu ca ar trebui sa facem?
Fara a mai sta o clipa, un minut macar, pe ganduri si iesind dintr-o neinteleasa “catalepsie”, cu orice sacrificiu, ar trebui trecut la reformarea a tot ce trebuie reformat (am evitat cuvantul revolutionat) , astfel:
- restructurarea si remodelarea la cerintele rugbyului modern a intregii structuri teritoriale: cluburi si sectii, insemnand largirea si completare functionalitatii si impunerea unei metodologii de instruire adecvata;
- largirea activitatii la nivel de copii si juniori, ce trebuie sa devina obiectiv prioritar al frr.
- largirea si perfectionarea corpului de tehnicieni, pentru segmentul de performanta, dar mai ales pentru sustinerea unor proiecte ample de dezvoltare a rugbyului scolar.
Stiu, sunt unii care mai zic: “uite domnule, tara moare si baba se piaptana”, dar ne avansarea, nu in fapt, dar nici macar in schite de proiect, la actualizarea acestor elemente esentiale, sacrificand majoritatea resurselor si polarizand toate potentialitatile pentru activitatea de reprezentare internationala (pe considerentul ca asta impune forurilor internationale si atrage sustinerea finaciara), ce mai putem spune la bataile umilitoare pe care le luam (!).
Sunt convins ca nu manifestarea de ieri exprima posibila valoare a reprezentativei noastre. Trebuie vazut acel ceva ce limiteaza randamentul de joc (pregatirea de baza, organizarea jocului, concentrare si mobilizare psihica etc.), ce face sa nu functioneze toate disponibilitatile jucatorilor la intreaga capacitate.
Sper increzator in mobilizarea rapida a reprezentantilor nostri si ocaziile ne sunt la indemana. Din toata inima mult succes.
Vasile Constantin-Mao
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu