Buna ziua.
Ati avut putin timp si interes pentru a gandi la problema remodelarii cluburilor, ce am propus-o in interventiile anterioare? Mi-ar place sa cred ca da.
Marturisesc ca tratand acesta tema mi-am dat seama cat a fost de neglijata, neindrumata si ne exploatata in folosul rugbyului activitatea cluburilor, si nu de azi de ieri ci din totdeauna. Uitati, chestiunea cu sustragerea, de regula, a cluburilor mari, deci ale acelora care aveau o baza material-financiara mai solida si posibilitati de instruire, de la cresterea si formarea segmentului tanar, a perspectivei clubului si a rugbyului insasi !
Exceptand Dinamo in ultimii ani, Steaua cu ceva timp in urma si Farul acum vre-o 25 de ani (cu generatia lui C.Florea, Gh.Varzaru, E.Necula si altii), cluburile mari nu se vad in disputa juniorilor. Insasi faptul ca si acum avem 12 echipe de U19 pentru 22-24 de echipe de seniori spune mult despre penuria elementelor ce trebuie sa revigoreze rugbyul nostru. Nici in activitatea de propagare a rugbyului in zona, de intarirea prestigiului clubului si a radacinilor jocului in mediul social, nu s-a facut mai nimic. Nu a fost initiativa locala, dar nici imboldul si indrumarea centrala.
Cunosc reglementari, palide si inconscvente, de angajare a tuturor gruparilor in cresterea juniorilor. Si atunci cluburile mari au gasit modalitatea de a se sustrage acestei obligatii de onoare, asociindu-se cu gruparile scolare, ramanand chipurile sa le tutelze si tot ne facand absolut nimic concret.
Dintre obiectivele ce le-am enuntat legat de tema, la dimensionarea activitatii relationata cu posibilitatile gruparilor, nu pot sa evidentiez care este mai dificil de angajat, toate reclamand maximum de profesionalism si dedicatie din partea intregii lumi a rugbyului nostru. Daca, spre exemplu, operatiunea de refacere a unor organigrame operative a cluburilor, capabile in a asigura cadrul material si metodologia de dezvoltare, este ampla si dificila, ce am putea spune de stuctura piramidala a activitatii, a echipelor si grupelor din instruirea sportiva?
Iata, un club de categ.1ª, care acum are o echipa de seniori in instruire si o grupa de juniori, sa zicem, va trebui la concluzionarea programului de dezvoltare sa prezinte pe langa echipa de seniori si o echipa de tineret, plus 8-10 echipe de juniori si 12-14 grupe de copii. Inainte de a spune, stupefiati, “nu se poate, omul a inebunit complet” (si pe buna dreptate, atatea echipe de copii nu are astazi nici tot Bucurestiul! ), ascultati cateva precizari, astfel:
- In primul rand, pentru ce atatea echipe si atata copilarime?
a/ Contrar celor care cred ca o varianta viabila ar fi “echipe mai putine si de mai buna calitate” (o expresie este si centrul national de rugby), ar parea ca solutia este mai la indemana si mai economica, in lumea sportului functioneaza o lege ce nu poate fi neglijata si anume: din 6-8 practicani tineri, numai unul are de parte sa premiza performantei sportive. Astfel, dintr-un lot de 24 de tineri J3 (15-16 ani), 3-4 jucatori sunt favoriti la performanta sportiva, dar dintre acestia (din motive, in special, sociale) doar jumatate finalizeaza sansa. Deci pentru a conta pe o echipa robusta de J-U19 iti trebuie in spate cel putin 2-3 echipe de J3. Stie acest lucru oricine s-a preocupat profesional si cu interes de problema.
b/ Apoi, functia sociala a rugbyului si, deci, a cluburilor, are drept componenta de baza: punerea la indemana unei mase cat mai largi de tineri a binefacerilor formative si educative ale jocului.
- Durata proiectului este de 6-8 ani; procesul este monitorizat, sustinut metodologic de catre sectorul tehnic federal si evaluat periodic pentru a evita ezitarile; daca anual clubul, angajat serios in program, organizeaza o grupa de juniori si una-doua de copii, la sfarsitul programului este cu sarcina indeplinita.
- Din experienta, consider ca pot fi minime cheltuielile la nivel de copii si juniori mici, acestea insemnand mai ales echipament, procurat chiar de familiile practicantilor, mai ales ca si majoritatea competitiilor sunt locale.
- Se recomanda ca actiunea de selectie si organizare a grupelor de copii si juniori sa inceapa de la nivelul claselor a 5ª si a 9ª (10-11 ani si 14-15 ani), urmand la fiecare an sa se repete operatia la clasele care urmeaza la acelasi nivel.
- Tot din experienta (vezi: Liceul Aurel Vlaicu si Liceul Nº 11- actualmente Metrorex, unitati scolare pe care asiduu le-am cultivat candva) recomand: orientarea pe un liceu mare, solutie care usureaza enorm organizarea si contactul cu masa elevilor. Aici, este nevoie de: obtinerea claselor speciale, cu profil rugby (intr-un ciclu de 4 ani – clasele 9-12 – inseamna stuctura a tot atatea echipe de juniori); o competitie pe liceu cu 3-4 echipe de fiecare an ar aduce alte multe elemente in aria jocului; cata diplomatie pentru a impune jocul de rugby ca un important asociat educativ la procesul scolar si cata dedicatie pentru a inocula ideia de rugby in populatia scolara, as putea sa va spun cu alta ocazie.
- Fiecare club trebuie sa identifice 2-3-5 scoli generale in care trebuie sa dezvolte activitatea cu copiii si de unde sa-si atraga varfurile pentru clasele speciale de liceu.
- In activitatea de dezvoltare si divulgare a jocului de rugby in zona, clubul isi poate face grupari satelit, cu activitate de sine statatoare dar dependente de club, cum si nuclee scolare. Aceasta dispersare a activitatii pe grupari satelit si nuclee scolare, poate rezolva oarecum necesarul de baza sportiva pentru instruire. La aceasta s-ar putea adaoga amenajarea in acelasi scop al spatiilor disponibile (la teren sau curtile scolilor) cum si descoperirea altor spatii noi.
- Cine face instuirea si educatia sportiva la atatea echipe si atata populatie tanara?
De retinut: activitatea se dezvolta progresiv.
Se impune: identificarea persoanelor cu predispozitii pedagogice: fosti antrenori, fosti sau actuali jucatori, parinti, profesori de educatie fizica - valorosi sunt aceia dintre fostii practicanti etc. Acesti “monitori-educatori” , responsabilizati si recompensati moral, si dupa posibilitati si material, vor fi instruiti la distanta de catre sectorul tehnic frr, iar cei mai interesati si destoinici vor fi profesionalizati in decursul timpului ca antrenori.
Asa cred ca am dat ceva lamuriri asupra unei sarcini de maxima importanta pentru viitorul clubului si al rugbyului nostru, si care, prin dimensiunea procesului, ar putea inhiba orice atent binevoitor. Imi inchipui ca realizand cu maxima implicare proiectul, ce potenta de perspectiva rugbystica ar putea fi la Baia Mare , la Suceva si oriunde in alta parte.
Cu salutari turturor,
Vasile Constantin-Mao
Ati avut putin timp si interes pentru a gandi la problema remodelarii cluburilor, ce am propus-o in interventiile anterioare? Mi-ar place sa cred ca da.
Marturisesc ca tratand acesta tema mi-am dat seama cat a fost de neglijata, neindrumata si ne exploatata in folosul rugbyului activitatea cluburilor, si nu de azi de ieri ci din totdeauna. Uitati, chestiunea cu sustragerea, de regula, a cluburilor mari, deci ale acelora care aveau o baza material-financiara mai solida si posibilitati de instruire, de la cresterea si formarea segmentului tanar, a perspectivei clubului si a rugbyului insasi !
Exceptand Dinamo in ultimii ani, Steaua cu ceva timp in urma si Farul acum vre-o 25 de ani (cu generatia lui C.Florea, Gh.Varzaru, E.Necula si altii), cluburile mari nu se vad in disputa juniorilor. Insasi faptul ca si acum avem 12 echipe de U19 pentru 22-24 de echipe de seniori spune mult despre penuria elementelor ce trebuie sa revigoreze rugbyul nostru. Nici in activitatea de propagare a rugbyului in zona, de intarirea prestigiului clubului si a radacinilor jocului in mediul social, nu s-a facut mai nimic. Nu a fost initiativa locala, dar nici imboldul si indrumarea centrala.
Cunosc reglementari, palide si inconscvente, de angajare a tuturor gruparilor in cresterea juniorilor. Si atunci cluburile mari au gasit modalitatea de a se sustrage acestei obligatii de onoare, asociindu-se cu gruparile scolare, ramanand chipurile sa le tutelze si tot ne facand absolut nimic concret.
Dintre obiectivele ce le-am enuntat legat de tema, la dimensionarea activitatii relationata cu posibilitatile gruparilor, nu pot sa evidentiez care este mai dificil de angajat, toate reclamand maximum de profesionalism si dedicatie din partea intregii lumi a rugbyului nostru. Daca, spre exemplu, operatiunea de refacere a unor organigrame operative a cluburilor, capabile in a asigura cadrul material si metodologia de dezvoltare, este ampla si dificila, ce am putea spune de stuctura piramidala a activitatii, a echipelor si grupelor din instruirea sportiva?
Iata, un club de categ.1ª, care acum are o echipa de seniori in instruire si o grupa de juniori, sa zicem, va trebui la concluzionarea programului de dezvoltare sa prezinte pe langa echipa de seniori si o echipa de tineret, plus 8-10 echipe de juniori si 12-14 grupe de copii. Inainte de a spune, stupefiati, “nu se poate, omul a inebunit complet” (si pe buna dreptate, atatea echipe de copii nu are astazi nici tot Bucurestiul! ), ascultati cateva precizari, astfel:
- In primul rand, pentru ce atatea echipe si atata copilarime?
a/ Contrar celor care cred ca o varianta viabila ar fi “echipe mai putine si de mai buna calitate” (o expresie este si centrul national de rugby), ar parea ca solutia este mai la indemana si mai economica, in lumea sportului functioneaza o lege ce nu poate fi neglijata si anume: din 6-8 practicani tineri, numai unul are de parte sa premiza performantei sportive. Astfel, dintr-un lot de 24 de tineri J3 (15-16 ani), 3-4 jucatori sunt favoriti la performanta sportiva, dar dintre acestia (din motive, in special, sociale) doar jumatate finalizeaza sansa. Deci pentru a conta pe o echipa robusta de J-U19 iti trebuie in spate cel putin 2-3 echipe de J3. Stie acest lucru oricine s-a preocupat profesional si cu interes de problema.
b/ Apoi, functia sociala a rugbyului si, deci, a cluburilor, are drept componenta de baza: punerea la indemana unei mase cat mai largi de tineri a binefacerilor formative si educative ale jocului.
- Durata proiectului este de 6-8 ani; procesul este monitorizat, sustinut metodologic de catre sectorul tehnic federal si evaluat periodic pentru a evita ezitarile; daca anual clubul, angajat serios in program, organizeaza o grupa de juniori si una-doua de copii, la sfarsitul programului este cu sarcina indeplinita.
- Din experienta, consider ca pot fi minime cheltuielile la nivel de copii si juniori mici, acestea insemnand mai ales echipament, procurat chiar de familiile practicantilor, mai ales ca si majoritatea competitiilor sunt locale.
- Se recomanda ca actiunea de selectie si organizare a grupelor de copii si juniori sa inceapa de la nivelul claselor a 5ª si a 9ª (10-11 ani si 14-15 ani), urmand la fiecare an sa se repete operatia la clasele care urmeaza la acelasi nivel.
- Tot din experienta (vezi: Liceul Aurel Vlaicu si Liceul Nº 11- actualmente Metrorex, unitati scolare pe care asiduu le-am cultivat candva) recomand: orientarea pe un liceu mare, solutie care usureaza enorm organizarea si contactul cu masa elevilor. Aici, este nevoie de: obtinerea claselor speciale, cu profil rugby (intr-un ciclu de 4 ani – clasele 9-12 – inseamna stuctura a tot atatea echipe de juniori); o competitie pe liceu cu 3-4 echipe de fiecare an ar aduce alte multe elemente in aria jocului; cata diplomatie pentru a impune jocul de rugby ca un important asociat educativ la procesul scolar si cata dedicatie pentru a inocula ideia de rugby in populatia scolara, as putea sa va spun cu alta ocazie.
- Fiecare club trebuie sa identifice 2-3-5 scoli generale in care trebuie sa dezvolte activitatea cu copiii si de unde sa-si atraga varfurile pentru clasele speciale de liceu.
- In activitatea de dezvoltare si divulgare a jocului de rugby in zona, clubul isi poate face grupari satelit, cu activitate de sine statatoare dar dependente de club, cum si nuclee scolare. Aceasta dispersare a activitatii pe grupari satelit si nuclee scolare, poate rezolva oarecum necesarul de baza sportiva pentru instruire. La aceasta s-ar putea adaoga amenajarea in acelasi scop al spatiilor disponibile (la teren sau curtile scolilor) cum si descoperirea altor spatii noi.
- Cine face instuirea si educatia sportiva la atatea echipe si atata populatie tanara?
De retinut: activitatea se dezvolta progresiv.
Se impune: identificarea persoanelor cu predispozitii pedagogice: fosti antrenori, fosti sau actuali jucatori, parinti, profesori de educatie fizica - valorosi sunt aceia dintre fostii practicanti etc. Acesti “monitori-educatori” , responsabilizati si recompensati moral, si dupa posibilitati si material, vor fi instruiti la distanta de catre sectorul tehnic frr, iar cei mai interesati si destoinici vor fi profesionalizati in decursul timpului ca antrenori.
Asa cred ca am dat ceva lamuriri asupra unei sarcini de maxima importanta pentru viitorul clubului si al rugbyului nostru, si care, prin dimensiunea procesului, ar putea inhiba orice atent binevoitor. Imi inchipui ca realizand cu maxima implicare proiectul, ce potenta de perspectiva rugbystica ar putea fi la Baia Mare , la Suceva si oriunde in alta parte.
Cu salutari turturor,
Vasile Constantin-Mao
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu